În mai 2009 am avut ocazia de a participa la o conferinţă unde comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, a vorbit despre multilingvism ca politică de a-i uni pe europeni (transcripţia celor vorbite de comisar se poate citi pe site-ul universităţii gazdă). Şi am profitat de ocazie. După ce conferinţa s-a încheiat, mi-am aşternut în scris gândurile, trimiţând o scrisoare prin poşta electronică cabinetului comisarului.
Am luat parte astăzi la discursul dumneavoastră de la LSE; studiez Teologie în Londra şi nu am vrut să pierd astfel de ocazii oferite de universităţile londoneze care uneori sunt de un real folos pentru a clarifica gânduri şi cunoştinţe care se pierd de multe ori în nedefinit. Situaţia pe care o observ de o vreme în "ţinutul secuilor" şi, în general, în grupurile de maghiari din România m-a făcut să reflectez cu privire la multilingualismul propus de politica Uniunii Europene.
V-am auzit referindu-vă la cele 21 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, dar şi menţionând zecile de limbi "minoritare". Uniunea Europeană are, într-adevăr, un caracter politic, dar realitatea arată faptul că ea este, în practică, o comunitate de grupuri cu o cultură proprie. Cum limba este elementul principal într-o cultură, UE este o comunitate de grupuri de limbă proprie. Este, în această optică, o politică bazată pe limbile oficiale o politică realistă, corectă şi care va atinge scopul binelui comun? Nu sunt astfel excluse limbile "minoritare" iar cu ele cei care le vorbesc ca limbă maternă?
V-am auzit vorbind despre dificulatatile pe care le întâlniţi dumneavoastră şi cei care doresc să pună în practică o politică multilingvista. Sigur, e probabil ca acestea să se înmulţească dacă aceeaşi importanţă ar fi acordată toturor limbilor europene şi nu doar celor oficiale în chestiuni legate de traducerea documentelor şi a discursurilor. Trădează, însă, excluderea limbilor "minoritare" un spirit cu adevărat inclusiv, menit să integreze toţi europenii în UE, fără excepţie? Sau, mai degrabă, o politică artificială a unei uniuni artificiale de state nebazata pe o realitate palpabilă?
Voi reveni la ceea ce mi-a stârnit interesul în a merge astăzi să vă ascult discursul la LSE: situaţia minorităţii maghiare din România. Voi încerca să deviez discursul dinspre un multilingvism transfrontalier înspre un multilingvism intrafrontalier. În acest caz, cazul minorităţii maghiare este foarte departe de idealul multilingvismului pe care îl propuneţi ca exponent al politicii Uniunii. Situaţia reală este că o mare parte dintre maghiari (includ aici şi secuii) trăiesc separaţi de români în nişte adevărate enclave, iar ceea ce îi desparte de români nu e codul genetic sau înfăţişarea, nici virtuţile sau viciile, ci problema e de natură lingvistică: mulţi dintre maghiari nu cunosc la un standard satisfăcător limba vorbită de majoritatea cetăţenilor români. Aici intervine separarea lor şi imposibilitatea de a interacţiona cu cei ce nu le vorbesc limba, alţii decât cei din acelaşi grup etnic.
Din păcate, această necunoaştere a limbii majorităţii şi această segregare aduc numai dezavantaje aceloraşi cetăţeni ai Uniunii care sunt obiectul segregării, dezavantaje care le limitează dramatic orizontul. Mulţi imigrează în ţara unde limba le este înţeleasă, mulţi rămân unde s-au născut; mulţi au dificultăţi în chestiuni simple precum examenul pentru carnetul de conducere pentru că nu ştiu care e dreapta şi care e stânga în romană. Cu greu pot merge să lucreze în alte regiuni ale ţării unde angajatorul sau colegii de muncă nu le vorbesc limba maternă sau să studieze în limba romană la universitate. Necunoaşterea limbii majorităţii e un izvor nesecat de discriminare şi de limitare a capacităţilor membrilor acestei comunităţi. Este nedreaptă pentru ei înşişi pentru că ei nu au aceleaşi opţiuni pe care le au alţi cetăţeni ai ţării care cunosc limba majorităţii. Situaţia e pe cât de nedreaptă, pe atât de stupidă.
Soluţii s-au găsit: una mai proastă decât alta. Toate se legitimează de la dreptul de a folosi limba maternă, ignorând dreptul de a cunoaşte limba majorităţii care e şi limba oficială a ţării. Ele amâna găsirea unei soluţii viabile pe termen lung şi, nu cred că mă înşel dacă afirm, sunt susţinute de unii lideri ai comunităţii maghiare cu vederi restrânse. Astfel de soluţii sunt posibilitatea studiului excusiv în limba maghiară la universitate cum se practică la Universitatea Babeş-Bolyai în Cluj-Napoca şi folosirea neoficială a timpului acordat limbii române în învăţământul preuniversitar pentru alte scopuri decât studiul românei. Toate acestea duc la păstrarea unei mentalităţi de comunitate de eprubetă şi o atitudine, voint sau mai degrabă nevoit, segregaţionistă; aceste tipuri de comunităţi au nevoie de "protecţie", iar dreptul legitim de a folosi limba maternă e invocat în mod incorect. În plus, ea e hrănită de reticenţa istorică faţă de comunitatea română.
Dumneavoastră aveţi acazia admirabilă, ca implementator al politicilor (multi)lingvistice europene şi ca reprezentant al cetăţenilor europeni, să lucraţi pentru binele comun facilitând unirea europenilor (cum v-aţi exprimat în titlul cursului dumneavoastră de azi) între graniţele propriei lor ţări. Aceasta are o importanţă egală cu coeziunea transfrontalieră, dacă nu este de o importanţă crescută, iar această unire poate fi realizată prin cunoaşterea reciprocă a limbilor majorităţii şi minorităţilor naţionale, cu întâietate dată limbii oficiale a ţării. Dacă aţi putea realiza acest deziderat veţi fi răsplătit cu o mare satisfacţie profesională şi cu simţul de a fi într-adevăr util binelui comun chiar dacă veţi lovi de lucruri pe care cred le cunoaşteţi mult mai bine decât mine, de probleme vechi, de prejudecăţi înrădăcinate, de reavoinţă.
Fără o reală coeziune internă între grupurile ce vorbesc limbi diferite nu va fi posibilă o coeziune la nivel european pentru că problemele nu vor fi rezolvate, ci doar se vor ignora când se va privi marea diversitate europeană. Această din urmă nu va fi motiv de speranţă, ci prilej de a exporta propriile clişee. Totuşi, această diversitate la nivelul părţii Europei etnice reunite în UE poate fi o bună ocazie de a deschide ochii spre relaţiile inter-etnice ce tind spre universalizare, spre o deschidere cât mai mare. În această matrice, chestiunile particulare care provoacă neplăceri îşi vor primi locul în funcţie de criteriul participării lor la această propensiune spre universal, iar când greutatea artificială aseazata pe ele va fi uşurată, şi rezolvarea lor va fi mult facilitată.
Închei aici, dorind să vă mulţumesc pentru ocazia de reflecţie pe care mi-aţi dat-o prin cursul de azi de la LSE şi sperând că am adus în atenţie chestiuni care s-au dovedit relevante şi folositoare pentru reprezentanta centrală europeană a vorbitorilor din UE.
Cu o speranţă reală,
Lucian Todoran
După treizeci şi şase de zile am primit un răspuns în limba română, semnat de Harald Hartung, "şef de unitate" în Direcţia Generală pentru Educaţie şi Cultură.
Stimate domnule Todoran,
Comisarul Orban a primit mesajul dumneavoastră electronic din data de 20 mai și mi-a cerut să vă răspund în legătură cu acesta.
În primul articol din Regulamentul nr. 1/1958 al Consiliului se enumeră cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Statelor membre le revine, de fapt, responsabilitatea exclusivă pentru luarea acestei decizii, întrucât ele rămân factorii de decizie cu privire la politica lingvistică la nivel național.
Politica în domeniul multilingvismului implementată de Comisia Europeană vizează, într-adevăr, toate limbile existente în Uniunea Europeană și include, prin urmare, toate așa-numitele limbi regionale și minoritare. În comunicarea sa din 2005, intitulată „O nouă strategie cadru pentru multilingvism”, Comisia invită statele membre să adopte planuri naționale de promovare a multilingvismului și, în egală măsură, să ia în considerare predarea limbilor minoritare. Recent, în comunicarea adoptată în 2008, „Multilingvismul: un avantaj pentru Europa și un angajament comun”, Comisia evidențiază contribuția limbilor regionale, minoritare și a limbilor migranților la fondul nostru cultural comun, precum și faptul că ele ar trebui folosite în comun în scopul de a încuraja dialogul și respectul reciproc. De asemenea, comunicarea a subliniat importanța fundamentală a cunoașterii temeinice a limbii naționale în vederea unei bune integrări și a deținerii unui rol activ în societate.
Cu toate acestea, trebuie să evidențiez faptul că, în conformitate cu articolul 149 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, organizarea sistemelor de învățământ reprezintă responsabilitatea exclusivă a statelor membre. Aceasta înseamnă că statelor membre le aparține decizia de a include în sistemelor lor de învățământ o ofertă bogată de predare a limbilor, potrivit recomandărilor formulate de Comisie în comunicările sale.
Pentru a consulta aceste documente și pentru mai multe informații cu privire la politica în domeniul multilingvismului a Comisiei, vă rog să consultați următoarea pagină web a Direcției Generale Educație și Cultură:
http://ec.europa.eu/education/languages/eu-language-policy/index_ro.htm
Cu stimă,
_____________________________________________
Harald Hartung
Șef de unitate
Comisia europeană – Direcția Generală Educație și Cultură
Direcția C - Cultură, Multilingvism și Comunicare
Unitatea 5 – Politica în domeniul multilingvismului
http://ec.europa.eu/index_ro.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu