La Bruxelles

În mai 2009 am avut ocazia de a participa la o conferinţă unde comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, a vorbit despre multilingvism ca politică de a-i uni pe europeni (transcripţia celor vorbite de comisar se poate citi pe site-ul universităţii gazdă). Şi am profitat de ocazie. După ce conferinţa s-a încheiat, mi-am aşternut în scris gândurile, trimiţând o scrisoare prin poşta electronică cabinetului comisarului.

În atenţia comisarului european pentru multilingvism, domnul Leonard Orban

To the European Commisioner for Multilingualism, Mr. Leonard Orban

Stimate domnule Orban,

Am luat parte astăzi la discursul dumneavoastră de la LSE; studiez Teologie în Londra şi nu am vrut să pierd astfel de ocazii oferite de universităţile londoneze care uneori sunt de un real folos pentru a clarifica gânduri şi cunoştinţe care se pierd de multe ori în nedefinit. Situaţia pe care o observ de o vreme în "ţinutul secuilor" şi, în general, în grupurile de maghiari din România m-a făcut să reflectez cu privire la multilingualismul propus de politica Uniunii Europene.

V-am auzit referindu-vă la cele 21 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, dar şi menţionând zecile de limbi "minoritare". Uniunea Europeană are, într-adevăr, un caracter politic, dar realitatea arată faptul că ea este, în practică, o comunitate de grupuri cu o cultură proprie. Cum limba este elementul principal într-o cultură, UE este o comunitate de grupuri de limbă proprie. Este, în această optică, o politică bazată pe limbile oficiale o politică realistă, corectă şi care va atinge scopul binelui comun? Nu sunt astfel excluse limbile "minoritare" iar cu ele cei care le vorbesc ca limbă maternă?

V-am auzit vorbind despre dificulatatile pe care le întâlniţi dumneavoastră şi cei care doresc să pună în practică o politică multilingvista. Sigur, e probabil ca acestea să se înmulţească dacă aceeaşi importanţă ar fi acordată toturor limbilor europene şi nu doar celor oficiale în chestiuni legate de traducerea documentelor şi a discursurilor. Trădează, însă, excluderea limbilor "minoritare" un spirit cu adevărat inclusiv, menit să integreze toţi europenii în UE, fără excepţie? Sau, mai degrabă, o politică artificială a unei uniuni artificiale de state nebazata pe o realitate palpabilă?

Voi reveni la ceea ce mi-a stârnit interesul în a merge astăzi să vă ascult discursul la LSE: situaţia minorităţii maghiare din România. Voi încerca să deviez discursul dinspre un multilingvism transfrontalier înspre un multilingvism intrafrontalier. În acest caz, cazul minorităţii maghiare este foarte departe de idealul multilingvismului pe care îl propuneţi ca exponent al politicii Uniunii. Situaţia reală este că o mare parte dintre maghiari (includ aici şi secuii) trăiesc separaţi de români în nişte adevărate enclave, iar ceea ce îi desparte de români nu e codul genetic sau înfăţişarea, nici virtuţile sau viciile, ci problema e de natură lingvistică: mulţi dintre maghiari nu cunosc la un standard satisfăcător limba vorbită de majoritatea cetăţenilor români. Aici intervine separarea lor şi imposibilitatea de a interacţiona cu cei ce nu le vorbesc limba, alţii decât cei din acelaşi grup etnic.

Din păcate, această necunoaştere a limbii majorităţii şi această segregare aduc numai dezavantaje aceloraşi cetăţeni ai Uniunii care sunt obiectul segregării, dezavantaje care le limitează dramatic orizontul. Mulţi imigrează în ţara unde limba le este înţeleasă, mulţi rămân unde s-au născut; mulţi au dificultăţi în chestiuni simple precum examenul pentru carnetul de conducere pentru că nu ştiu care e dreapta şi care e stânga în romană. Cu greu pot merge să lucreze în alte regiuni ale ţării unde angajatorul sau colegii de muncă nu le vorbesc limba maternă sau să studieze în limba romană la universitate. Necunoaşterea limbii majorităţii e un izvor nesecat de discriminare şi de limitare a capacităţilor membrilor acestei comunităţi. Este nedreaptă pentru ei înşişi pentru că ei nu au aceleaşi opţiuni pe care le au alţi cetăţeni ai ţării care cunosc limba majorităţii. Situaţia e pe cât de nedreaptă, pe atât de stupidă.

Soluţii s-au găsit: una mai proastă decât alta. Toate se legitimează de la dreptul de a folosi limba maternă, ignorând dreptul de a cunoaşte limba majorităţii care e şi limba oficială a ţării. Ele amâna găsirea unei soluţii viabile pe termen lung şi, nu cred că mă înşel dacă afirm, sunt susţinute de unii lideri ai comunităţii maghiare cu vederi restrânse. Astfel de soluţii sunt posibilitatea studiului excusiv în limba maghiară la universitate cum se practică la Universitatea Babeş-Bolyai în Cluj-Napoca şi folosirea neoficială a timpului acordat limbii române în învăţământul preuniversitar pentru alte scopuri decât studiul românei. Toate acestea duc la păstrarea unei mentalităţi de comunitate de eprubetă şi o atitudine, voint sau mai degrabă nevoit, segregaţionistă; aceste tipuri de comunităţi au nevoie de "protecţie", iar dreptul legitim de a folosi limba maternă e invocat în mod incorect. În plus, ea e hrănită de reticenţa istorică faţă de comunitatea română.

Dumneavoastră aveţi acazia admirabilă, ca implementator al politicilor (multi)lingvistice europene şi ca reprezentant al cetăţenilor europeni, să lucraţi pentru binele comun facilitând unirea europenilor (cum v-aţi exprimat în titlul cursului dumneavoastră de azi) între graniţele propriei lor ţări. Aceasta are o importanţă egală cu coeziunea transfrontalieră, dacă nu este de o importanţă crescută, iar această unire poate fi realizată prin cunoaşterea reciprocă a limbilor majorităţii şi minorităţilor naţionale, cu întâietate dată limbii oficiale a ţării. Dacă aţi putea realiza acest deziderat veţi fi răsplătit cu o mare satisfacţie profesională şi cu simţul de a fi într-adevăr util binelui comun chiar dacă veţi lovi de lucruri pe care cred le cunoaşteţi mult mai bine decât mine, de probleme vechi, de prejudecăţi înrădăcinate, de reavoinţă.

Fără o reală coeziune internă între grupurile ce vorbesc limbi diferite nu va fi posibilă o coeziune la nivel european pentru că problemele nu vor fi rezolvate, ci doar se vor ignora când se va privi marea diversitate europeană. Această din urmă nu va fi motiv de speranţă, ci prilej de a exporta propriile clişee. Totuşi, această diversitate la nivelul părţii Europei etnice reunite în UE poate fi o bună ocazie de a deschide ochii spre relaţiile inter-etnice ce tind spre universalizare, spre o deschidere cât mai mare. În această matrice, chestiunile particulare care provoacă neplăceri îşi vor primi locul în funcţie de criteriul participării lor la această propensiune spre universal, iar când greutatea artificială aseazata pe ele va fi uşurată, şi rezolvarea lor va fi mult facilitată.

Închei aici, dorind să vă mulţumesc pentru ocazia de reflecţie pe care mi-aţi dat-o prin cursul de azi de la LSE şi sperând că am adus în atenţie chestiuni care s-au dovedit relevante şi folositoare pentru reprezentanta centrală europeană a vorbitorilor din UE.

Cu o speranţă reală,
Lucian Todoran

După treizeci şi şase de zile am primit un răspuns în limba română, semnat de Harald Hartung, "şef de unitate" în Direcţia Generală pentru Educaţie şi Cultură.

Stimate domnule Todoran,

Comisarul Orban a primit mesajul dumneavoastră electronic din data de 20 mai și mi-a cerut să vă răspund în legătură cu acesta.

În primul articol din Regulamentul nr. 1/1958 al Consiliului se enumeră cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Statelor membre le revine, de fapt, responsabilitatea exclusivă pentru luarea acestei decizii, întrucât ele rămân factorii de decizie cu privire la politica lingvistică la nivel național.

Politica în domeniul multilingvismului implementată de Comisia Europeană vizează, într-adevăr, toate limbile existente în Uniunea Europeană și include, prin urmare, toate așa-numitele limbi regionale și minoritare. În comunicarea sa din 2005, intitulată „O nouă strategie cadru pentru multilingvism”, Comisia invită statele membre să adopte planuri naționale de promovare a multilingvismului și, în egală măsură, să ia în considerare predarea limbilor minoritare. Recent, în comunicarea adoptată în 2008, „Multilingvismul: un avantaj pentru Europa și un angajament comun”, Comisia evidențiază contribuția limbilor regionale, minoritare și a limbilor migranților la fondul nostru cultural comun, precum și faptul că ele ar trebui folosite în comun în scopul de a încuraja dialogul și respectul reciproc. De asemenea, comunicarea a subliniat importanța fundamentală a cunoașterii temeinice a limbii naționale în vederea unei bune integrări și a deținerii unui rol activ în societate.

Cu toate acestea, trebuie să evidențiez faptul că, în conformitate cu articolul 149 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, organizarea sistemelor de învățământ reprezintă responsabilitatea exclusivă a statelor membre. Aceasta înseamnă că statelor membre le aparține decizia de a include în sistemelor lor de învățământ o ofertă bogată de predare a limbilor, potrivit recomandărilor formulate de Comisie în comunicările sale.

Pentru a consulta aceste documente și pentru mai multe informații cu privire la politica în domeniul multilingvismului a Comisiei, vă rog să consultați următoarea pagină web a Direcției Generale Educație și Cultură:

http://ec.europa.eu/education/languages/eu-language-policy/index_ro.htm

Cu stimă,

_____________________________________________
Harald Hartung
Șef de unitate

Comisia europeană – Direcția Generală Educație și Cultură
Direcția C - Cultură, Multilingvism și Comunicare
Unitatea 5 – Politica în domeniul multilingvismului

http://ec.europa.eu/index_ro.htm

Drăgă Mihnea ...

Prima postare e un comentariu pe care l-am scris pe blogul unui coleg de liceu, Mihnea Stoica, care se îndeletniceşte cu dreptul şi cu politica ... socialistă. Ultima postare de pe blogul lui Mihnea are titlul O mostră de revizionism maghiar? (e vorba despre nişte obiecte cu harta Ungariei Mari care se vindeau la Lacu Roşu). După ce am citit-o, i-am răspuns lui Mihnea. Răspunsul meu scurt a fost "Nu", dar reproduc întregul răspuns în spaţiul ce urmează.

Îmi pare rău, Mihnea, să văd că nu faci altceva decât să duci mai departe comportamentele ultranaţionaliste, neraţionale, neproductive şi de-a dreptul xenofobe care au fost cultivate cu grijă, fără responsabilitate şi fără judecată în rândul românilor de decenii întregi.

Faptul că se vindeau insigne cu harta Ungariei Mari (Ungaria de azi la care-i sunt adăugate teritorii din Ucraina, Slovacia, Austria, Croaţia, Serbia şi România) nu e un act xenofob sau antistatal la adresa României. Şi eu am dreptul să consider că Bucovina de Nord şi Cadrilaterul aparţin de drept României fără a-i urî pe ucrainieni sau pe bulgari şi fără a comite vreun act imoral în cazul în care aş fi etnic român în una din cele două ţări şi aş acţiona în coformitate cu convingerile mele; nu înseamnă, totuşi, că am dreptate sau că nimeni nu are voie să mi se opună. În mod similar, şi maghiarii au dreptul să conteste o stare de fapt a graniţelor. În fond, chiar dacă Ungaria Mare se referă la graniţele politice, se referă în acelaşi timp şi la teritoriile locuite de ungurime şi are şi o latură spirituală, e un bun spiritual.

Problema nu sunt magneţii de frigider sau brelocurile cu Ungaria Mare. Dând atenţie lor, românii ultranaţionalişti (în mare parte manipulaţi de propagandă să fie ultranaţionalişti) nu apără cu nimic integritatea României, ci adâncesc adevărata problemă în relaţia dintre români şi maghiari: faptul că mare parte din maghiari trăiesc segregaţi de români, nu cunosc (sau au impresia că nu cunosc) limba romană la un standard eficient şi pornesc cu handicapul reticenţei faţă de români în orice întreprindere la care se îmbarcă. Şi nu e doar vina maghiarilor, ci şi a românilor ultranaţionalişti care fie împing maghiarii la astfel de concluzii, fie nu fac nimic pentru a comunica cu ei.

O atitudine mai deschisă faţă de maghiarime în care, bineînţeles, se renunţă la remarci şi acte ultranaţionaliste care sunt inutile, nefolosind cu nimic României, o astfel de atitudine, deci, nu ar putea să nu ducă la reducerea receptivităţii ideilor ultrantionaliste în rândul maghiarilor (mai ales la cei tineri mă refer acum, care ar depăşi momentul în care-i văd pe români "valahi opincari" şi poate chiar variata politică a "Ungariei Mari") şi la sporirea cooperării dintre maghiari şi români. Şi, de ce să nu menţionăm, ultima ar avea şi ca efect, pe lângă sporirea sentimentului de siguranţă şi a încrederii în posibilitatea de a beneficia de suficiente oportunităţi de dezvoltare personală în contextul dat şi nu schimbându-l (imigrând în Ungaria, de exemplu), o viaţă economică mai activă care ar produce mai multe şi mai bune bunuri şi servicii.

Dar toate astea vin doar cu preţul renunţării la violenţă ultranationalista de orice tip, inutilă şi, în acelaşi timp, păguboasă pentru toată lumea.

Intenţii

Am ceat acest blog pentru a adresa o temă pe cât de puţin luată în considerare la modul serios şi reflexiv, pe atât de importantă în contextul relaţiilor inter-etnice din Romania: relaţia dintre romani şi maghiarii din România din prisma cooperării şi a comunicării.

Pe blog vor fi (re)publicate materiale constructive şi articulate din punct de vedere logic care se refera la tema cooperării şi a comunicării dintre maghiarii din România şi români cu scopul de a reflecta asupra acesteia, dar şi de a găsi o soluţie bine argumentată, chiar si numai la nivel personal, problemei care se concretizează într-o relaţie defectuasă între românii şi maghiarii din Romania.

Pretextul practic de a crea acest blog a fost observarea de către mine a segregării în care trăieşte minoritatea maghiară din Romania în raport cu românii. Am văzut acest lucru în oraşul meu natal, Cluj-Napoca, l-am văzut şi la întâlniri de tineri unde participau atât români, cât şi maghiari.

Vă invit, deci, pe cei care citiţi blogul, să vă aduceţi contribuţia pe care sper s-o percepeţi ca un gest de solidaritate pentru binele comun unde este inclus şi binele particular, al fiecăruia dintre noi. Modul în care vă învit să participaţi este, poate înainte de toate, prin reflecţie, prin gândire. La nivel practic, o puteţi face prin comentarii. Dacă ceea ce doriţi să transmiteţi este de o factură mai elaborată, imi puteţi trimite paragrafele pentru ale publica ca o postare autonomă şi, mai apoi, prin a deveni co-redactori ai blogului, putând publica în mod direct.

Lucian vă aşteaptă colaborarea.